Florina Cercel şi Cerasela Iosifescu în “Noapte Bună, Mamă!” pe 30 si 31 Ianuarie, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

26/01/2015 10:53 am0 comments

large_2024_large_7660_Noapte_Buna_Mama_ARCUB_AFIS_FINAL_(2)La Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se joacă, pe 30 și 31 IANUARIE 2015, de la ora 19.00, spectacolul NOAPTE BUNĂ, MAMĂ!, de Marsha Norman, în regia lui Mircea Cornişteanu, scenografia semnată Viorel Penişoară-Stegaru.

În regia lui Mircea Cornisteanu şi cu o distribuţie de excepţie, Florina Cercel şi Cerasela Iosifescu, piesa – o producţie ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti - îi dezvăluie spectatorului o multitudine de sensuri despre atitudinea faţă de viaţă.

Un dialog aparent banal, între o mamă şi fiica ei, îi oferă spectatorului posibilitatea de a reflecta asupra eternei dileme a existenţei umane – avem obligaţia de a trăi oricum, sau putem alege să renunţăm la viaţă?

Marsha Norman, scriitoare activă și ca scenarist și prozator, concepe o tragicomedie cu iz melodramatic, în două personaje, axată pe conflictul dintre Thelma și fiica sa Jessie. La cei aproape 40 de ani ai săi, Jessie (Cerasela Iosifescu) simte că niciodată viaţa ei nu i-a aparţinut. Părăsită de soţ şi cu un băiat care a luat-o pe căi greşite, Jessie trăieşte în casa mamei ei, Thelma (Florina Cercel). Bolnavă grav, copleşită de un destin potrivnic şi fără nicio perspectivă, Jessie decide să se sinucidă. Hotărâtă să meargă până la capăt, ea încearcă să pună ordine în viaţa viitoare a mamei, de după momentul „plecării“ ei, asemenea unui om care se aventurează într-o călătorie fără întoarcere.

Jessie se comportă ca un regizor al propriei existenţe, cu o preocupare excesivă pentru detalii. Cât adevăr se ascunde în spatele cuvintelor rostite de Jessie şi cât de consecventă rămâne faţă de hotărârea ei, depinde doar de felul în care Thelma reuşeşte să-şi prezinte argumentele şi punctele de vedere.

Spectacolul montat de Mircea Cornişteanu poartă o încărcătură de sensuri pe care spectatorul le descoperă pe măsură ce replicile se succed. Paradoxul atitudinii lui Jessie, complexitatea stărilor pe care le resimte mama, percepţia spectatorului asupra relaţiei dintre mamă şi fiică, toate acestea contribuie la crearea unei atmosfere dominate de suspansul deciziei finale: va pleca Jessie în lunga călătorie pe care şi-a pregătit-o atât de lucid sau îşi va schimba hotărârea?

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: cerasela iosifescu, florina cercel, scenografia semnată viorel penişoară-stegaru, mircea cornisteanu

Leave a Reply


Current month ye@r day *