“Filarmonica alternativ”, pentru copiii Centrului social „Best Life”

25/05/2015 10:03 am0 comments

copii filarmonicaCopiii Centrului social “Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat sambătă, 23 mai, la atelierele de creatie cu instrumente muzicale organizate de Filarmonica „Oltenia”, în cadrul proiectului „Filarmonica alternativ”: atelier de instrumente neconvenționale, „Să cunoaștem instrumentele cu coarde!” și „Să cunoaștem instrumentele de suflat!”.

Cu acest prilej, timp de trei ore, artiștii Filarmonicii i-au învățat pe cei mici să cânte la instrumente muzicale de percuție, atelier coordonat de artistul instrumentist Florin Davițoiu, la corn – atelierul fiind coordonat de prof. Vasile Bordenciu, și la vioară, cu sprijinul violonistei Simona Petrencu. Potrivit reprezentanților Filarmonicii „Oltenia”, instituția de cultură craioveană „este aproape de cei mai mici fani ai ei, prin atelierele de creație cu instrumente muzicale pentru copii cu vârste între 6 şi 14 ani, dornici să-și exprime într-un mod original potențialul de creativitate artistică”. Reprezentanții Centrului social „Best Life” subliniază utilitatea acestor acțiuni pentru copii, care contribuie la dezvoltarea talentelor artistice și culturale.
Activitatea a avut loc în cadrul parteneriatului cultural încheiat în acest an între Centrul social pentru copii „Best Life” și Filarmonica „Oltenia”.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: centrul social „best life”, arhiepiscopia craiovei

Leave a Reply


Current month ye@r day *