Eurodeputatul Victor Boștinaru: Avem de-a face cu un grup extremist care utilizează o interpretare foarte restrictivă

19/09/2014 4:50 pm0 comments

Parlamentul European reunit la Strasbourg a adoptat o serie de rezoluţii menite să răspundă conflictelor de pe glob printr-o implicare mai profundă a instituţiilor europene în soluţionarea lor şi în reducerea impactului crizelor umanitare.

bostinaru1Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele pentru politică externă al Grupului S&D şi semnatarul rezoluţiilor adoptate de către Parlamentul European, a subliniat faptul că utilizarea violenţei este inacceptabilă iar Uniunii Europene îi revine datoria de a acţiona.

Situaţia din Irak şi Siria şi ofensiva ISIS
În rezoluţia privind situaţia din Irak şi Siria şi ofensiva grupării Statul Islamic, Parlamentul European îşi exprimă preocuparea faţă de deteriorarea securităţii şi a situaţiei umanitare ca urmare a ocupării unor părţi din teritoriile acestor ţări de către Statul Islamic (SI). Astfel, eurodeputaţii condamnă cu fermitate asasinatele aleatorii şi încălcarea drepturilor omului comise de către combatanţii SI şi de alte organizaţii teroriste împotriva minorităţilor religioase, etnice şi a celor mai vulnerabile categorii.
Apelul eurodeputaţilor se îndreaptă şi către comunitatea internaţională care trebuie să acorde asistenţă autorităţilor irakiene, printre altele oferind protecţie militară grupurilor deosebit de vulnerabile, asigurând protecţia persoanelor care părăsesc regiunile afectate de terorism. Rezoluţia mai subliniază necesitatea de a explora toate modalităţile posibile pentru a pune capăt cu succes ameninţării reprezentate de SI în Siria, cu respectarea deplină a dreptului internaţional. Se mai afirmă faptul că, pe termen lung, numai o soluţie politică durabilă şi incluzivă care să permită o tranziţie paşnică către un guvern cu adevărat reprezentativ în Siria va contribui la neutralizarea ameninţării reprezentate de SI şi de alte organizaţii extremiste.
„Avem de-a face cu un grup extremist care utilizează o interpretare foarte restrictivă a Shariei şi este responsabilitatea noastră să facem distincţie între aceste grupuri violente şi Islamul în general. Nu trebuie să identificăm Statul Islamic cu ansamblul Islamic. Doar aşa vom putea aborda o temă, cuprinzând şi guvernanţa inclusivă” a declarat eurodeputatul Victor Boştinaru în intervenţia sa în plenul Parlamentului European.

Israel şi Palestina după războiul din Gaza şi rolul Uniunii Europene
Rezoluţia Parlamentului European privind Israel şi Palestina adoptată joi salută acordul de încetare a focului, mediat de Egipt şi îndeamnă Uniunea Europeană să participe efectiv la efortul umanitar urgent. Totodată, eurodeputaţii îndeamnă din nou Uniunea Europeană şi statele membre să joace un rol politic mai activ, inclusiv în cadrul Cvartetului, în încercarea de a încheia o pace dreaptă şi durabilă între israelieni şi palestinieni;
„Rezoluţia adoptată este una echilibrată fiind rezultatul eforturilor comune ale grupurilor politice. Este dovada faptului că Parlamentul European luptă pentru pace în Orientul Mijlociu, în condiţiile în care, Europa a lipsit în ultimele luni din această zonă. Uniunea Europeană nu mai trebuie să fie în mod exclusiv un donator ci trebuie să fie implicată în proiectul de negociere. De aceea sunt încântat că noul Înalt Reprezentant al Uniunii oferă o atenţie deosebită Orientului Mijlociu” a declarat Victor Boştinaru în intervenţia sa în cadrul dezabaterilor din Parlamentul European.

Situaţia din Ucraina şi stadiul actual al relaţiilor UE-Rusia
Rezoluţia Parlamentului European privind situaţia din Ucraina salută semnarea acordului de încetare a focului de la Minsk şi face un apel către toate părţile să depună toate eforturile pentru aplicarea sa în întregime. Acest proces presupune fără echivoc: controlul permanent şi eficient al frontierei Ucrainei verificat de către OSCE, retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruseşti, a grupărilor armate ilegale, a echipamentului militar şi a mercenarilor de pe teritoriul recunoscut pe plan internaţional al Ucrainei, precum şi eliberarea ostaticilor.
Eurodeputaţii condamnă cu fermitate Federaţia Rusă pentru că poartă un război hibrid nedeclarat împotriva Ucrainei, folosind forţele regulate ruse şi sprijinind grupurile armate ilegal. De asemenea, Parlamentul European solicită Uniunii Europene să considere instalaţiile de stocare a gazului, de interconectare şi de retur ca elemente strategice şi astfel să reglementeze cota părţilor contractante terţe în aceste sectoare cruciale iar statelor membre li se solicită să anuleze acordurile prevăzute cu Rusia în sectorul energiei, inclusiv conducta de gaz South Stream. (S.M.)

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: victor boştinaru, parlamentul european reunit la strasbourg

Leave a Reply


Current month ye@r day *