Duşa: Luni încep lucrările la Deveselu. Baza trebuie să fie operaţională din 2015

24/10/2013 12:33 pm0 comments

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Sibiu, că lucrările la baza de la Deveselu (Olt) vor începe de luni, statul român având misiunea de a realiza lucrări de amenajare, iar partenerii americani de dotare a bazei, care trebuie să fie operaţională din 2015, potrivit Mediafax.

deveselu“Vă anunţ în premieră că, luni, la Deveselu, împreună cu partea americană, cu partenerii din Statele Unite, de la Pentagon, de la Ministerul Apărării, vom inaugura la Deveselu lucrările la acea locaţie, la ceea ce dumneavoastră cunoaşteţi ca scut anti-rachetă, dar, de fapt, este vorba despre interceptări de rachete balistice, lucrare care trebuie să se realizeze în perioada următoare. Acest scut anti-rachetă trebuie să fie funcţional în 2015. Este prima facilitate de acest gen care se realizează în estul Europei, având în vedere că România este stat de graniţă al NATO şi al Uniunii Europene. Chiar domnul Hagel (Chuck Hagel, secretarul american al Apărării – n.r. ) aprecia că, deşi nu s-a ajuns la o înţelegere cu partenerul rus, vor începe lucrările”, a declarat Mircea Duşă, într-o conferinţă de presă la Sibiu.
Potrivit acestuia, o parte dintre lucrări trebuie realizate de statul român, iar o altă parte, respectiv cele care ţin de dotarea bazei, revin în sarcina partenerului american, scrie Mediafax.
“În acest parteneriat o parte de lucrări se realizează de către partea română, prin MApN, iar cele privind interceptările, de către partea americană. Noi am început încă din vară lucrările de amenajare la Deveselu şi le-am şi finalizat, mai sunt câteva lucrări cu termen anul viitor. Toate operaţiunile de pregătire şi operaţionalizare a bazei se fac şi sunt în grafic”, a mai precizat Mircea Duşa.
Potrivit acestuia, statul român a alocat 8 milioane de lei în 2013 pentru amenajarea bazei de la Deveselu, urmând a aloca bani şi în 2014 şi 2015 pentru această facilitate militară, chiar dacă suma pentru următorii doi ani nu a fost încă stabilită.
Potrivit ministrului Apărării, în 2014 statul român trebuie să realizeze sistemul de supraveghere a bazei, iluminatul şi construirea pavilioanelor în care vor fi cazaţi militarii români.
“Prin Ministerul Dezvoltării sunt bani alocaţi administraţiei din Deveselu pentru amenajarea drumului de acces din drumul naţional către această locaţie, realizarea staţiei de epurare, a canalizării şi a aducţiunii de apă. Sigur că de aceste facilităţi va beneficia şi comunitatea de la Deveselu, dar vor deservi şi facilitatea militară de la Deveselu. Acum elaborăm bugetul şi vom vedea (câţi bani se vor aloca în 2014 – n.r), dar vom asigura banii astfel încât facilitatea de la Deveselu să fie operaţională şi lucrările pe care le mai are partea română de realizat să se realizeze conform graficului”, a mai spus Mircea Duşa.
Compania americană KBR a anunţat, în luna iulie, că a obţinut un contract în valoare de 134 milioane dolari de la Corpul de Ingineri al Armatei americane în Europa pentru a construi instalaţiile primului sistem de apărare antirachetă în Europa, la Deveselu. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: deveselu, olt, dusa

Leave a Reply


Current month ye@r day *