Două drumuri naţionale sunt în continuare blocate din cauza inundaţiilor, în Mehedinţi

16/09/2014 10:23 am0 comments

Două drumuri naţionale continuă să fie închise, marţi dimineaţă, în judeţul Mehedinţi, unde trei comune sunt izolate în urma inundaţiilor, care au dus la ruperea unui pod.

inundatii gorj4Potrivit ultimelor informaţii furnizate, marţi dimineaţă, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Ramona Nistor, un pod care face legătura între localităţile Orşova şi Eşelniţa s-a rupt, în cursul nopţii, din cauza aluviunilor aduse de pe versanţi.

Conform sursei citate, accesul din şi către comunele Eşelniţa, Dubova şi Sviniţa este posibil doar pe Dunăre, în condiţiile în care Drumul Naţional 57, pe care se află podul rupt, este blocat. Tot pe DN 57 a fost rupt de ape un alt pod, în urmă cu două săptămâni, în zona Ilişova.
Marţi dimineaţă, traficul rutier este întrerupt în continuare pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova, în zona viaductului Vârciorova, unde luni seară cabina unei cisterne încărcate cu bitum şi un TIR au fost surprinse de aluviunile de pe versanţi, acestea fiind împinse de pe sensul de mers în parapet şi blocând drumul pe ambele sensuri.

Angajaţii de la Drumuri Naţionale au intervenit în cursul nopţii de luni spre marţi pentru ridicarea cisternei şi a autotrenului de pe carosabil, însă fără rezultat, întrucât s-au produs noi alunecări de teren.
Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Mehedinţi, Nicolae Lohon, a declarat că marţi la faţa locului se intervine cu două utilaje, traficul între Drobeta Turnu Severin şi Timişoara fiind deviat pe DN 67 D Floreşti-Baia de Aramă-Băile Herculane.
Sursa: Mediafax

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: comune izolate, judeţul mehedinți, drumuri naţionale, inundatii

Leave a Reply


Current month ye@r day *