Dolj: Proiect de hotărâre de Guvern pentru refacerea infrastructurii afectată de calamități

24/09/2014 5:24 pm0 comments

Prefectul Nicolae Sorin Răducan a subliniat în cadrul Colegiul prefectural importanţa alocării de către Guvernul României a sumelor necesare lucrărilor de refacere a infrastructurii afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase (inundaţii).

colegiul prefectural„În acest an începând cu luna martie şi continuând în lunile aprilie, mai, iulie pe teritoriul judeţului Dolj au avut loc mai multe fenomene hidrometeorologice periculoase care au constat în depăşiri ale debitelor şi ale cotelor de atenţie şi de inundaţie pe cursurile de apă interioare, ploi însemnate cantitativ, scurgeri de pe versanţi.
Manifestarea repetată a acestor fenomene hidrometeorologice periculoase a produs pagube în gospodăriile populaţiei şi infrastructura locală.
Instituţia Prefectului Judeţul Dolj, împreună cu Consiliul Judeţean Dolj au iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumei de 3220 mii lei în vederea efectuării unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor produse.
Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost transmis împreună cu documentaţia aferentă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a fost aprobat în şedinţa de Guvern din 17 septembrie 2014.
Sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prin HG nr. 805/17.09.2014 sunt destinate lucrărilor de refacere a 8 drumuri judeţene şi a infrastructurii din 15 comune afectate de inundaţii (Sopot 145 miilei, Vârvoru de Jos 240 miilei, Carpen 1646 miilei, Gherceşti 104 miilei, Braloştiţa 60 mii lei, Cernăteşti 34 mii lei, Pleniţa 85 mii lei, Fărcaş 101 mii lei, Coţofenii din Dos 33 mii lei, Murgaşi 210 mii lei, Terpeziţa 38 mii lei, Predeşti 50 mii lei, Scaieşti 29miilei, Bulzeşti 42 mii lei, Robăneşti 7mii lei, Consiliul Judeţean 396 mii lei)”, a declarat Sorin Răducan.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat conducerii A.B.A. Jiu urgentarea şi monitorizarea lucrărilor începute, reprezentând regularizarea pârâului Teslui şi refacerea liniei de apărare pe sectorul Mischii-Teslui, judeţul Dolj, lucrări ce au fost finanţate (6.000 mii lei) de către Guvernul României prin Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: guvernul româniei, prefectul nicolae sorin răducan, colegiul prefectural

Leave a Reply


Current month ye@r day *