Dolj: O familie a încercat să treacă copilul ilegal frontiera

04/09/2014 1:02 pm0 comments

Polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara au depistat, miercuri, o familie, din județul Dolj care încerca să treacă copilul, în vârstă de 3 ani, ilegal frontiera.

1 2

La Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, într-un microbuz care efectuează curse internaţionale, cetăţenii români Giolgau S. şi Lavinia S., în vârstă de 29, respectiv 24 de ani, domiciliaţi pe raza județului Dolj.
Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că una dintre persoanele din mijlocul de transport ar ascunde ceva pe banchetă, sub o pătură. În consecinţă s-a efectuat un control fizic al autovehicului, ocazie cu care a fost depistat ascuns un minor, în vârstă de 3 ani. Din declaraţia persoanelor din mijlocul de transport şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana ascunsă este copilul Laviniei S. şi Giolgau S. Cei doi intenţionau să-l ducă cu ei în Spania şi au recurs la această metodă deoarece minorul nu avea documente de călătorie. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: punctul de trecere a frontierei cenad – i.t.p.f. timişoara, politistii de frontiera

Leave a Reply


Current month ye@r day *