Dolj: Captură record de ţigări de contrabandă

30/03/2015 3:05 pm0 comments

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au descins, în această dimineaţă, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale, aparţinând membrilor unei grupări infracţionale, cu preocupări pe linia contrabandei cu ţigări. Au fost ridicate 30.000 de pachete de ţigarete provenite din contrabandă.

tigari contrabandaPoliţiştii din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Piteşti, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au efectuat astăzi, 30 martie, 37 de percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Dolj. A fost vizată destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigarete.

La activităţi au participat şi şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj

Din cercetări a reişit că, în perioada octombrie 2014- martie 2015, pe raza judeţului Dolj şi a unor localităţi limitrofe ar fi acţionat o grupare infracţională transfrontalieră, care a avut ca principală preocupare infracţională contrabanda cu ţigarete provenite din Serbia, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina.

În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate 30.000 de pachete de ţigarete provenite din contrabandă.

Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este de peste 400.000 de euro.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova vor fi aduse, în vederea audierii, 8 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Depatamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratuilui de Poliţiei al Judeţului Dolj şi jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj.

 

 

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: politistii din dolj, captura de tigari la aniţa dolj, tigari de contrabanda

Leave a Reply


Current month ye@r day *