Discursul prefectului judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, rostit cu prilejul ceremoniei militare dedicată Zilei Unirii Principatelor Române

24/01/2017 4:28 pm0 comments

DSC02155 DSC02079 DSC02085„Sunt deosebit de onorat să fiu alături de dumneavoastră, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, într-una din cele mai importante zile a veacului nostru, aşa cum a numit-o marele om de cultură Mihail Kogălniceanu – Unirea Principatelor Române. Este primul an în care ziua de 24 ianuarie, declarată sărbătoare naţională prin legea nr. 171 din 16 decembrie 2014, este zi nelucrătoare, un bun prilej pentru noi de a cinsti acest moment aşa cum se cuvine.

Astăzi trebuie să ne aducem aminte că în urmă cu 158 de ani, la 24 ianuarie, s-a realizat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. Aceasta a fost ziua care a demonstrat că naţiunea română poate să stea la masă cu toate naţiunile europene, a fost ziua în care a demonstrat tăria de caracter, curajul şi eroismul poporului român.
Primii paşi către Unire s-au făcut odată cu evenimentele revoluţiei de la 1848 care, deşi a fost înăbuşită, a demonstrat în mod categoric dorinţa arzătoare a românilor de a se uni. Iar la 24 ianuarie 1859 aceştia au reuşit să-şi impună magistral voinţa în faţa puterilor vremii, punând Europa în faţa faptului împlinit, la scurt timp după ce Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
Pentru tot ceea ce s-a întâmplat atunci, trebuie să fim recunoscători înaintaşilor noştri care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară independentă şi suverană, să ne bucurăm de libertate şi de valorile naţionale.
În numele meu şi al Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj vă doresc din toată inima să vă bucuraţi de această sărbătoare alături de cei dragi. Astăzi, mai mult decât oricând, trebuie să reînvăţăm să ne iubim ţara, să o apărăm şi să o respectăm. La mulţi ani tuturor românilor! La mulţi ani, România!” – prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: nicolae sorin răducan, discursul prefectului judeţului dolj

Leave a Reply


Current month ye@r day *