Declarație de presă: Președinte PSD Dolj, Claudiu Manda: Vizita în China arată că strategia de politică externă a premierului Victor Ponta este una de succes!

03/09/2014 7:23 pm0 comments

claudiu mandaStrategia de politică externă a României, pusă în aplicare de premierul Victor Ponta și care implică și îmbunătățirea relațiilor politice și comerciale cu China, este una de succes! Iar dovada este în primul rând modul onorific în care Victor Ponta a fost primit la Beijing de către omologul său chinez Li Keqiang și președintele Xi Jinping, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de relații diplomatice şi 10 ani de la semnarea Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare.
Din vizita premierului Victor Ponta în China au rezultat atât planuri concrete pentru proiecte comune cât și oportunități privind investiții viitoare, din care vor rezulta locuri de muncă și beneficii directe pentru români.
Una dintre cele mai importante investiții, care se va desfășura în următorii doi ani, este cea care vizează construcția unui cartier de 35 de blocuri în Craiova, în valoare totală de 35 de milioane de euro.
Totodată, în perioada următoare se are în vedere realizarea unor studii de fezabilitate pentru construcția de către compania China Railway a unei căi ferate de mare viteză pe ruta București-Iași și apoi spre Chișinău. Iar cu firma China Communications Construction Corporation au avut loc discuții despre proiectele de austostradă Pitești-Craiova, Comarnic-Brașov și despre modernizarea podului Constanța sau lucrările la podul de la Brăila.
În domeniul energiei s-a discutat cu China National Electric Engineering Construction Corporation despre contractul de circa 271 de milioane de dolari pentru modernizarea grupurilor și instalațiilor de la Termocentrala Deva.
Iar în domeniul comercial, societatea mixtă româno-chineză Cattle Ferma de Bovine SRL și-a propus să exporte până la 20.000 de bovine vii din România în China, începând cu un prim lot de 5.000 de capete.

 

 

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: claudiu manda, președinte psd dolj

Leave a Reply


Current month ye@r day *