Cum şi cine face relaţii externe în România? Un alt proiect de modernizare societală

31/03/2015 6:19 pm0 comments
Florin Păsătoiu

Florin Păsătoiu

De cele mai multe ori captivă acomodărilor continue ca răspuns la modificările legislative şi schimbărilor de direcţie de la nivel central, administraţia publică locală îşi dezvoltă o nouă agendă publică conectată la dinamica externă în paralel, şi uneori independent faţă de temele confuze impuse ca priorităţi orientate către conservarea raporturilor ierarhice şi mai puţin către raporturi de proporţionalitate în actul guvernării.
Procesul de pre-aderare a României, dar şi mai mult calitatea de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, a exercitat o presiune de substanţă la nivelul administraţiei publice locale.
Fie că este vorba de modificări de structură şi procese sau de proiectare a capitalurilor teritoriale, funcţiile instituţionale şi structura organizaţională internă a municipalităţilor sunt puternic afectate de către cadrul normativ şi politicile UE.
De la necesitatea de conectare cu municipalităţile din alte state membre care sunt primitoare de migranţi din municipalităţile celor doua regiuni de dezvoltare, existenţa oportunităţilor de a promova proiecte locale cu dimensiune europeană, la nevoile directe în a reprezenta priorităţile şi obiectivele municipalităţilor şi grupurilor de interese la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, autorităţile locale sunt aşteptate să devină mai flexibile şi să-şi dezvolte capacitatea pro-activă în a participa pe „scena” europeană a afacerilor publice.
Cel mai adesea, relaţia dintre autorităţile publice locale şi Uniunea Europeana este redusă la capacitatea de absorbţie a fondurilor comunitare. Considerăm aceasta ca fiind doar un aspect destul de important, însa nu suficient pentru a putea proiecta strategic rolul pe care România ca ţară trebuie sa şi-l asume nu doar în cadrul UE, ci augmentat în contextul politicilor de vecinătate.
Astfel, rămân indicatori precum capacitatea diplomatică şi capacitatea de a participa la un întreg ciclu de politici al UE ce se pot constitui într-o matrice prin care să măsurăm deficitul de performanţă al autorităţilor publice locale în afaceri europene.UE
Într-un document răspuns faţă de modul în care autorităţile centrale pregătesc Acordul de parteneriat, în 2012 Comisia Europeană accentua „cooperarea transnaţională şi atenţia asupra bunelor practici din alte ţări ar putea fi în mod deosebit benefică pentru România”[1].
În 2014, Comisia Europeană[2] reia această temă recunoscând şi recomandând statelor membre co-optarea autorităţilor publice locale la întreg ciclul al programelor europene de finanţare.
Aşadar, apreciem ca fiind necesar a defini interesul naţional în termenii securităţii la nivel local şi asumarea de planuri de lucru locale complementare celor naţionale din perspectiva afacerilor externe.
Propunem analiza şi proiectarea afacerilor europene atât dintr-o (a) perspectivă normativă ce reclamă o reconstrucţie a temelor, priorităţilor şi obiectivelor de afaceri externe de la nivel naţional luând în considerare securitatea localului, dar şi acţional apreciind existenţa unor avantaje competitive la nivel local ce pot spori postura şi capacitatea României în a-şi asuma un proiect de modernizare societală definit prin creşterea calităţii vieţii şi recunoaşterea la scară internaţională a valenţelor pozitive specifice.
Deşi aparent relaţiile internaţionale şi afacerile europene sunt atributul ministerelor de resort şi al structurilor subordonate acestora, iar încheierea de acorduri de colaborare exclusiv aparţine Ministerului Afacerilor Externe, cadrul legislativ al Uniunii Europene este destul de generos în acest sens, municipalităţile şi actorii non-statali sunt frecvent şi din ce în ce mai intens cooptaţi în procese de guvernare multi-nivel.
Fie că sunt organizate în comunităţi epistemice sau comunităţi de acţiune, fie ca răspuns la procesele de globalizare şi la cele de europenizare, integrarea în dinamica supra-statala face din municipalităţi unităţi social-politice şi economice de importanţă majoră.
Dacă până la momentul aderării la Uniunea Europeana dinamica dintre administraţia publică locală era definită într-o mare măsura doar pe verticală, într-un raport direct cu autorităţile centrale, perioada de preaderare, îndeosebi cea de aderare a extins dimensiunea actului administrativ către multiple niveluri de guvernare şi dincolo de graniţele naţionale ale statului. Astfel, fie că analizăm guvernarea de vecinătate, metropolitană, trans-regională, trans-frontalieră şi trans-naţională, autorităţile publice locale au intrat în diverse tipuri de relaţii care reclama competenţe specifice şi flexibilitate organizaţională.
Indiferent daca vorbim despre programe PHARE de înfrăţire instituţională, de programe de tip twinning/înfrăţire între oraşe/comune, de relaţii contractuale cu organizaţii internaţionale de finanţare precum Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau de înregistrarea autorităţii publice locale la organizaţii europene, în ultimii zece ani am asistat la o internaţionalizare a localului , proces în care, direct sau indirect, autorităţile publice locale au jucat sau au avut oportunitatea de a-şi asuma rolul de catalizator al unei noi dinamici socio-economice ce depăşeşte raţiunea unui spaţiu autarhic, lipsit de perspective.
Date fiind presiunile dinspre procese exogene precum globalizarea, internaţionalizarea şi europenizarea , treptat, evoluţia economică şi socială de la nivel teritorial local a devenit interdependentă şi condiţionata de modificările societale din teritorii din afara ţării, în relaţie cu care însa municipalităţile au nevoie să-şi proiecteze investiţiile străine directe, fluxurile economice şi de capital, migraţia etc. Pe cale de consecinţă, elaborarea politicilor publice într-un areal referenţial limitat la graniţele administrative ale localului nu mai poate asigura supravieţuirea şi performanţa competitivă a unei unităţi administrative teritoriale.
Johannes Hahn, comisarul european pentru Politică Regională, accentua rolul cheie pe care oraşele îl au în realizarea obiectivelor Uniunii Europene, în mod particular în implementarea Strategiei Europa 2020, pentru că modul în care oraşele se dezvolta „va determina viitorul Europei”[3].
În plus, succesul Strategiei Europa 2020 a demonstrat că realizarea ţintelor depinde în mare măsura de aranjamentele de guvernare la nivelul beneficiarilor şi de capacitatea acestora de a livra rezultatele conform indicatorilor prestabiliţi.
În condiţiile în care graniţele administrative nu mai reflectă realităţile economice, culturale, sociale şi de mediu, se impun noi forme flexibile de guvernare, formală şi informală, care depăşesc inclusiv graniţele naţionale. Astfel, este necesar ca si administraţia publică locala din România să-şi dezvolte competenţe, structuri şi procese care să faciliteze poziţionarea şi relaţionarea directă la dinamica relaţiilor europene de dezvoltare.
Declinul demografic, polarizarea socială, suburbanizarea, segregarea, migraţia masivă pot fi abordate de către administraţia publică locala numai prin cooperarea şi participarea la reţele regionale, naţionale şi europene, pentru că „provocările nu respectă graniţele administrative, iar strategiile pentru a le contracara pot avea consecinţe teritoriale dincolo de zona de intervenţie”.[4]
Agenda Teritorială  2020 a Uniunii Europene subliniază necesitatea integrării teritoriale în regiuni funcţionale transnaţionale şi transfrontaliere, accentuând importanţa conectivităţii între comunităţi şi a cooperării între oraşele europene.
Concluzia Raportului Comisiei Europene Oraşe de mâine – provocări, viziuni, căi de urmat este că „este necesar ca politicile locale, regionale, naţionale şi europene să fie complementare”[5]. Acelaşi Raport face trimitere la lipsa dimensiunii şi a „proprietăţii” obiectivelor europene la nivelurile sub-europene.
Cu alte cuvinte, este necesar ca municipalităţile locale să genereze şi să dezvolte un dialog permanent şi structurat, inclusiv cu autorităţile de la nivelul Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona întăreşte principiul subsidiarităţii făcând trimitere la necesitatea unor noi relaţii între niveluri diferite, inclusiv între cel european şi local.
Dintre provocările identificate în implementarea programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria pentru perioada 2014-2020[6], se remarcă (a) interacţiunea între actori din ambele ţări în scopul „maturizării procesului de cooperare” demarat în timpul programului CBC 2007-2013 şi (b) cooperarea multi-nivel şi orizontală este limitată, fiind nevoie să fie dezvoltată la nivelul trans-frontalier.
Acelaşi document recomandă dezvoltarea cooperării pe orizontală directă între autorităţile locale pentru a se evita dependenţa de iniţiativele centrale.
Deşi citarea unor documente oficiale de analiză de politici, fie de la nivel naţional, fie de la nivelul Uniunii Europene, ar putea continua, fără a se dori un demers exhaustiv, am urmărit a fi scoase în evidenţă două aspecte:
1. necesitatea europenizării guvernării locale prin tranziţia dinspre proiectarea politicilor publice locale dintr-o perspectivă strict administrativă către politici publice cu caracter spaţial conectând dimensiunea locala cu cea trans-frontalieră, trans-regională, trans-naţională şi macro-regională.
2. necesitatea dezvoltării capacităţii organizaţionale pentru afaceri europene în cadrul autorităţilor publice locale pentru a putea facilita proiectarea şi implementarea de planuri de dezvoltare urbană şi strategiilor de dezvoltare tematică pentru dezvoltarea teritorială integrată şi pentru construcţia unor noi planuri de investiţii teritoriale, precum şi a structurilor de tipul Grupărilor Europene pentru Cooperare Teritorială.
În loc de epilog, rămâne de avut în vedere o cheltuire mai înţeleaptă a fondurilor prin programul PO CA, şi o asumare a bunurilor publice ca fiind un deziderat ce nu ţine doar de etică în administraţia publică sau de o funcţionalitate reziduală derivată din mecanismul de control şi verificare, ci de responsabilitate colectivă pentru definirea şi asumarea interesului naţional, de stat al României.
NOTE_______________

[1] Poziţia serviciilor Comisiei cu privire la dezvoltarea Acordul de parteneriat şi programelor în România pentru perioada 2014-2020, Ref. Ares (2012)1240252 – 19/10/2012, p.16.
[2] Regulamentul (UE) nr 240/2014 privind Codul european de conduită privind parteneriatul în cadrul structurale europene şi fonduri de investiţii, ianuarie 2014, p.1.
[3] European Commission, Directorate General for Regional Policy, Orașe de mâine – provocări, viziuni, căi de urmat, octombrie 2011.
[4] Ibid, p.65.
[5] Ibid. p.93.
[6] Programul Operaţional România Bulgaria 2014-2020,  program în schiţă, p. 18.
Florin Păsătoiu

 

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: proiect de modernizare societală, romania, florin pasatoiu

Leave a Reply


Current month ye@r day *