Culturi diferite. Interpretări inovatoare. Aceeași splendoare a Mariei Tănase

22/09/2014 2:47 pm0 comments
Posterul-Final-RRR-web-size

Roots Revival Romania – Colors of Maria- O zi până la debutul turneului național în 10 orașe.

Mai este o zi până la plecarea Roots Revival Romania în țară. Vom aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în 10 orașe. 

Primul concert din turneu este la Craiova pe 23 octombrie la Teatrul Marin Sorescu, cu începere de la ora 20’00. Proiectul muzical reunește artiști din 7 țări într-un melanj unic de culturi și interpretări, inspirat de Maria Tănase. Pe scena Roots Revival, folclorul românesc devine unul universal, iar cântecul Mariei o limbă pe care o putem înțelege cu toții. Sunetul pur.
Incursiunea Roots Revival aduce împreună improvizația de jazz, temele folclorice din țările de origine ale muzicienilor și compoziții originale. Totul într-o călătorie dus-întors între Est și Vest. Instrumentele lor tradiționale – ney, duduk sau oud – trasează tușe puternice în culori de pe alte continente, iar vocile Monicăi Mădaș și Mariei Casandra Hăuși semnează un peisaj românesc nemaivăzut.
Roots Revival Romania este un proiect multicultural susținut de Sensiblu și care a ajuns acum la a doua ediție. Primul episod a fost dedicat muzicii din Maramureș și finalizat cu înregistrarea unui prim disc: Chapter One: Maramureș.
Prezentul turneu promovează cel de-al doilea disc- Colors of Maria, înregistrat live la Sala Radio în primăvara acestui an.
Pe scena Roots Revival Romania vor urca: Mehdi Aminian (IRAN) – Ney; Mehmet Polat (TURCIA) – Oud; Leila Renault (FRANȚA) – Bas; Emmanuel Hohvannisyan (ARMENIA) – Duduk; Hristina Beleva (BULGARIA) – Gadulka; Monica Mădaș (ROMÂNIA) – Voce; Maria Casandra Hauși (ROMÂNIA) – Voce; Aleix Tobias Sabater (SPANIA) – Percuție.
Programul turneului:
Craiova: 23 septembrie- Teatrul Marin Sorescu
Timișoara: 25 septembrie- Teatrul Național
Oradea: 26 septembrie – Casa  Sindicatelor
Cluj-Napoca: 28 septembrie- Filarmonica Transilvania
Sibiu: 29 septembrie- Casa Sindicatelor
Brașov: 01 octombrie- Centrul Reduta
Iași: 03 octombrie- Teatrul Luceafărul
Galați: 04 octombrie- Casa Sindicatelor
Constanța: 06 octombrie- Casa Sindicatelor
București: 11 octombrie -Sala Radio
București: 12 octombrie -Sala Radio
BILETE

Biletele pentru turneul Colors of Maria pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro
Biletele au preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei în ţară şi între 40 si 80 de lei în București, în funcţie de categorii.
Concertele încep la ora 20:00.
Un eveniment organizat de Twin Arts cu sprijinul Sensiblu.
Mai multe detalii despre turneu şi cd pe www.roots-revival.com , www.twinarts.ro şi pe pagina de facebook Roots Revival Romania.

 

 

 

 

 

 

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: roots revival romania, culturi diferite

Leave a Reply


Current month ye@r day *