Cristina Calangiu rămâne în arest. Decizia judecătorilor este definitivă

21/04/2015 4:51 pm0 comments

Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, reținută de DNA pentru trafic de influență, rămâne în arest. Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au respins, marţi, contestaţia formulată de aparătorii Cristinei Calangiu împotriva mandatului de arestare preventivă, decizia fiind definitivă.

cristina calangiu“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2015, a inculpatei CALANGIU CRISTINA MARIANA, viceprimar al municipiului Craiova, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (9 acte materiale).
În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În intervalul 2007-2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr.1 Craiova (în perioada 2006-2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012-2015), printr-un intermediar, a pretins și primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei și 8.000 euro, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri, la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.
Inculpatei Calangiu Cristina Mariana i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca la data de 15 aprilie 2015 să fie prezentată Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: cristina calangiu, fost viceprimar al craiovei

Leave a Reply


Current month ye@r day *