Craiova: A doua dezbatere din cadrul proiectului “Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”

28/05/2014 5:31 pm0 comments

afismaiJoi, 29 mai, ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Sala Acad. Dinu G. Giurescu, va avea loc cea de-a doua dezbatere din cadrul proiectului „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului.

Pe parcursul anului vor fi prezentate publicului larg, interesat de istoria românilor din comunităţile istorice, mai multe teme, pe marginea cărora vom încerca să antrenăm oficialităţi locale şi centrale, importanţi lideri din Basarabia şi Timoc, diplomaţi, europarlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, profesori universitari, istorici şi, nu în ultimul rând, media locală şi centrală. Organizatorii acestor întâlniri sunt Asociaţia Studenţilor Timoceni şi Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”. Temele pe care le vom dezbate luna aceasta sunt : „Dimitrie Cantemir, întemeietorul filonului de gândire autohton ce se manifestă şi astăzi în cugetarea românească” şi „Branko Olar – un rapsod desăvârşit”. (S.M.)

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: sala acad. dinu g. giurescu, biblioteca judeteana alexandru si aristia aman

Leave a Reply


Current month ye@r day *