Copiii din cadrul Centrului de Plasament din Târgu Cărbunești, vizitați de Mitropolitul Olteniei

05/12/2014 8:59 am0 comments

În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a vizitat joi, 4 decembrie, Centrul de Plasament din Târgu Cărbunești.

poza poza 2

Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii din Oltenia i-a binecuvântat pe cei 45 de copii găzduiți de acest așezământ social și le-a oferit daruri, constând din fructe, dulciuri și rechizite școlare. Copiii s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Mitropolitului Olteniei și au prezentat un frumos program artistic, format din poezii specifice sărbătorilor de iarnă. Acțiunea a fost organizată de Protoieria Târgu Cărbunești și Sectorul Social al Arhiepiscopiei Craiovei. “Vizita a fost în egală măsură o bucurie atât pentru copiii de la centru, care s-au bucurat de darurile primite, dar și pentru personalul care se îngrijește cu multă dragoste de acești copii, pentru că au avut prilejul de a se întâlni cu Mitropolitul Olteniei și de a fi binecuvântați pentru lucrarea pe care o desfășoară”, a declarat părintele Iulian Mărgineanu, protopop al Protoieriei Târgu Cărbunești.

Cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe angajați pentru munca pe care o desfășoară, dăruindu-le reprezentanților Centrului Pastorala de Crăciun și calendare bisericești pentru anul 2015. (S.M.)

 

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: mitropolitul olteniei, centrul de plasament din târgu cărbunești

Leave a Reply


Current month ye@r day *