Conferinţa „Teatru labirint sau cum te salvează un fir de aţa”, suţinută de actorul Bogdan Nechifor

24/03/2015 2:43 pm0 comments

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează joi, 26.03.2015, în cadrul manifestării Taifasuri Rânduite Artistic Despre Emoţii Manifestate (TRADEM), conferinţa „Teatru labirint sau cum te salvează un fir de aţa”, susţinută de actorul Bogdan Nechifor, trainer şi fondator al Companiei de Teatru „Labirint”.

labirint_oTeatrul labirint (abordare creativă apărută la începutul anilor ’90, inspirată din munca regizorului Enrique Vargas) este un tip de performance prin care se experimentează trăiri şi senzaţii într-un traseu prestabilit, construit în spaţii interioare sau exterioare, cu ajutorul unei anumite recuzite şi prin intermediul participanţilor, care pot fi, pe rând, conducători sau conduşi.
Tehnica permite accesarea, trăirea sau retrăirea unor sentimente, precum şi crearea altora, care îi conectează pe cei implicaţi in construcţia labirintică la experienţele personale, îi ajută să descopere sau să îşi amintească lucruri despre ei.
Actorul Bogdan Nechifor este angajat al Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov, trainer şi fondator al Companiei de Teatru „Labirint”, una dintre primele organizaţii care a promovat şi dezvoltat teatrul labirint în România. La acest moment Bogdan Nechifor este nominalizat pentru cel mai bun rol secundar la Gala premiilor Gopo, ediția a IX-a, 2015. Rolul care i-a adus nominalizarea este cel al călugărului Arsenie Boca, din lung metrajul românesc „Poarta Albă”, o producție cinematografică alb-negru în regia lui Nicolae Mărgineanu. Joacă și pe scena Sălii Mici a Teatrului Național București, în prezent spectacolul cu piesa „Dragoste, în patru tablouri”.
Manifestarea se desfăşoară în Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, de la ora 19:00. Intrarea este libera.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: casa de cultură „traian demetrescu”, teatru

Leave a Reply


Current month ye@r day *