Colonelul Constantin Florea: Timpii de acțiune, atât la incendii, cât și la misiunile echipajelor SMURD, au scăzut semnificativ față de anul precedent

01/07/2014 10:12 pm0 comments

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, apreciază că echipamentele achiziționate prin două proiecte cu finanțare europeană, pentru care au fost accesate fonduri în valoare de peste 15 milioane de euro, în vederea dotării inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă (ISU) din Oltenia au un impact notabil asupra modului în care își desfăşoară activitatea cadrele ISU Dolj.

3 2Declaraţia a fost făcută în contextul în care Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a condus, marţi, şedinţa Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a inclus o analiză a primului semestru din anul 2014, bilanțul relevând o reducere a timpilor de intervenție.
„Ne-am reunit astăzi pentru a purta o discuție despre evenimentele care au avut loc în ultimele șase luni și care au fost gestionate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, această mare echipă din care facem parte toți cei prezenți.
Doresc să evidențiez faptul că, de la 1 ianuarie și până astăzi, ne-am aflat, practic, într-o permanentă situație de urgență, începând de la ninsori și înzăpeziri, continuând cu această primăvară capricioasă și până la această vară, care a debutat tot cu o serie de probleme deosebite, de natură să pună în pericol strângerea recoltelor. De multă vreme nu am mai avut un an atât de încărcat și fiecare dintre dumneavoastră a trebuit să facă față unei serii întregi de aspecte speciale.
Vă felicit și vă rog să transmiteți felicitările mele și colegilor dumneavoastră pentru modul în care v-ați implicat în aceste șase luni de zile în gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului și pentru felul în care ați răspuns, cu forță, la toate evenimentele, care, așa cum arată și analiza, au fost mai numeroase decât în prima jumătate a anului trecut. Formați o echipă de oameni foarte bine pregătiți, gata oricând să intervină și ați făcut dovada în toată această perioadă de timp.
Putem vorbi, iată, și despre o serie de lucruri pozitive care s-au materializat, astfel că acum există o înzestrare mai bună pentru gestionarea situațiilor de urgență. Fiecare etapă pe care am traversat-o ne-a adus, din acest punct de vedere, un plus de experiență, dar și un plus de dotări.
Este o direcție pe care încercăm să o continuăm și pe viitor, astfel încât toate structurile specializate să fie mai bine adaptate condițiilor cărora trebuie să le facă față. După ce, prin două investiții pentru care, în calitate de lider de proiect, am atras peste 15 milioane de euro, din fonduri comunitare, în vederea achiziționării a 54 de echipamente necesare în cazuri de urgență, iată că suntem în fața unui nou demers, prin care dorim să dotăm inspectoratele din Oltenia cu utilaje pentru perioada de iarnă, respectiv autovehicule șenilate și autofreze pentru zăpadă, dar și cu două autospeciale complexe de intervenție, descarcerare și acordare a asistenței medicale“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, inspectorul șef al ISU Dolj, colonelul Constantin Florea, a subliniat faptul că achiziționarea noilor utilaje și autospeciale a condus la o creștere semnificativă a operativității cu care se derulează intervențiile.
„Dotarea cu echipamente moderne de care am beneficiat, grație acestor proiecte europene al căror lider a fost Consiliul Județean Dolj, a ajutat foarte mult cadrele operative ale inspectoratului pentru a răspunde în momente dificile, unele poate chiar critice.
De exemplu, vreau să evidențiez că timpii de acțiune, atât la incendii, cât și la misiunile echipajelor SMURD, au scăzut semnificativ față de anul precedent; toate acestea datorită tehnicii de intervenție moderne, achiziționate prin fondurile europene amintite, și cu ajutorul ambulanțelor de la Ministerul Sănătății, cele noi fiind dotate cu toată aparatura necesară, ceea ce a făcut să se reducă foarte mult timpul de intervenție, în toate localitățile județului.
Îmbunătățirea dotărilor a fost esențială, cu atât mai mult cu cât numărul cazurilor la care a fost necesar ajutorul nostru a crescut cu 33,7 la sută în raport cu primul semestru din 2013.
Trebuie amintit că echipajele operative ale ISU Dolj au fost solicitate să răspundă în primele șase luni ale acestui an la nu mai puțin de 4.232 de intervenții, în medie 24 pe zi, dintre care peste 90 la sută au fost apeluri pentru SMURD“, a precizat colonelul Constantin Florea, inspectorul șef al ISU Dolj.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia, având lider de proiect Consiliul Judeţean Dolj, a obţinut finanţare europeană, în două etape, pentru achiziţionarea a 54 de echipamente specifice pentru dotarea bazelor operaţionale de intervenţii în situaţii de urgenţă: 21 de autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, 5 autospeciale pentru descarcerări grele, 2 autospeciale de cercetare NBCR (nuclear, biologic, chimic, radiologie), 20 de autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă – FRAP, 5 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime și un centru mobil de comandă şi control.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: flora olteniei, președintele consiliului județean (cj) dolj, colonelul constantin florea, constantin florea isu, ion prioteasa

Leave a Reply


Current month ye@r day *