“Ministrul apărării” a fost condus pe ultimul drum de sute de persoane

25/08/2013 8:01 am0 comments
“Ministrul apărării” a fost condus pe ultimul drum de sute de persoane

Fostul căpitan al echipei Craiova Maxima, marele fotbalist Costică Ştefănescu, a fost condus, sâmbătă, pe ultimul drum de sute de persoane care au venit cu flori şi lumânări să îşi ia rămas bun de la cel cunoscut drept “ministrul apărării”.
Slujba de înmormântare a durat circa 40 de minute şi a fost oficiată de un sobor de preoţi în curtea Bisericii “Hârşu” din Craiova şi nu în biserică, pentru că marele fotbalist s-ar fi aruncat de la etajul cinci al Spitalului Militar din Capitală unde se afla internat şi, potrivit, canoanelor Bisericii Ortodoxe, sinucigaşii nu sunt băgaţi în biserică. Marele fotabislt a fost condus pe ultimul drum de către familie, prieteni, foştii colegi de la Craiova Maxima, reprezentaţi ai administraţiei publice locale, politicieni şi suporteri care l-au aplaudat, i-au strigat numele, i-au spus că îl iubesc şi l-au rugat să vegheze şi din ceruri asupra Craiovei.

Citeste textul ›

Minculescu: Ştefănescu a fost stânca de care s-au izbit valurie potrivnice Universităţii Craiova

24/08/2013 10:06 pm0 comments
Minculescu: Ştefănescu a fost stânca de care s-au izbit valurie potrivnice Universităţii Craiova

Solistul şi compozitorul de muzică rock Cristi Minculescu, fost membru al trupei Iris şi cunoscut fan al Universităţii Craiova, a declarat, sâmbătă, la Craiova, unde a luat parte la funeraliile marelui fotbalist Costică Ştefănescu, că este încântat de faptul că Bănia va avea, din nou, fotbal. Despre proiectul inițiat de […]

Citeste textul ›

Costică Ştefănescu va fi înmormântat la Craiova

22/08/2013 11:52 am0 comments
Costică Ştefănescu va fi înmormântat la Craiova

Corpul neînsufleţit al marelui fotbalist Costică Ştefănescu a fost depus, în noaptea de miercuri/joi, la capela Bisericii Hârşu din Craiova, după ce soţia acestuia a decis ca funeraliile să aibă loc în oraşul în care a jucat şi al cărui cetăţean de onoare este din 2003. Căpitanul echipei Craiovei Maxima a fost aşteptat la miezul nopţii la capelă de către foşti colegi, prieteni şi suporteri care au luat parte la o slujbă de pomenire oficiată de preotul Viorel Dică, parohul Bisericii “Hârşu”.
Soţia fotbalistului, Maria Ştefănescu, a afirmat că a decis ca soţul său să fie înmormântat la Craiova, pentru că aici a jucat şi era cetăţean de onoare al acestui oraş. “Toată lumea s-a bucurat foarte mult că l-am adus la Craiova. A iubit foarte mult Craiova, este cetăţean de onoare al Craiovei şi aici trebuia să ajungă. Îi plăcea foarte mult Craiova. Şi în Miami când mergeam asculta melodia “M-a făcut mama oltean”.

Citeste textul ›

Grigore, Cristescu, Stângă, Papură, la CS Universitatea Craiova

20/08/2013 12:28 pm0 comments
Grigore, Cristescu, Stângă, Papură, la CS Universitatea Craiova

Felix Grigore, Silvian Cristescu, Ovidiu Stângă, Corneliu Papură fac parte din echipa managerială a CS Universitatea Craiova. Aceştia au fost prezentaţi, luni, într-o conferinţă de presă de către Pavel Badea, preşedintele executiv al CS Universitatea Craiova, care a afirmat că cei patru îl vor ajuta la implementarea acestui nou proiect demarat în urmă cu mai bine de o lună de către municipalitate.
Potrivit lui Badea, Felix Grigore va fi directorul executiv al Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Silvian Cristescu – team manager la CS Universitatea Craiova, Ovidiu Stângă – coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori al Clubului Sportiv Universitatea Craiova, iar Corneliu Papură – antrenorul echipei a doua şi a primei echipe de juniori a CS Universitatea Craiova. La conferinţa de presă a participat şi Nicolae Tilihoi, fost jucător al Craiova Maxima, în calitate de invitat.

Citeste textul ›

Noua echipă de fotbal nu va intra în cantonament în Craiova

10/07/2013 12:30 am0 comments
Noua echipă de fotbal nu va intra în cantonament în Craiova

Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a anunţat că noua echipă de fotbal va intra în cantonament în altă parte decât în Craiova, întrucât din cauza stării proaste în care se află   cantonamentul din Craiova jucătorii nu se pot antrena în Bănie. Vasilescu a anunţat că nu prea mai vrea să mai […]

Citeste textul ›

Cică au bani şi au de toate pentru noua echipă de fotbal

12:21 am0 comments
Cică au bani şi au de toate pentru noua echipă de fotbal

Consiliul Local Craiova a votat, joi, în unanimitate, în cadrul unei şedinţe extraordinare, asocierea cu Clubul Sportiv „Universitatea” din Craiova şi firma S.C. Blue Lions Capital S.A, în urma căreia va lua fiinţă noua echipă de fotbal, CS Universitatea Craiova. Echipa va avea pentru început un buget de 1,5 milioane […]

Citeste textul ›

Mititelu nu a plătit niciun leu pentru cei 10 jucători pe care i-ar fi preluat de la CSJ Ştiinţa „U” Craiova

08/07/2013 1:27 am0 comments

Consiliul Judeţean Dolj a anunţat, marţi, că Adrian Mititelu nu a plătit nici un ban Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa „U” Craiova pentru cei 10 jucători despre care a spus cu doar o zi înainte că FC Universitatea Craiova le-ar fi înregistrat documentele la Federaţia Română de Fotbal. La o zi […]

Citeste textul ›