Boștinaru: Comisarul desemnat pentru Politică Regională, Corina Creţu, obţine avizul favorabil din partea eurodeputaţilor din Comisia pentru Dezvoltare Regională

01/10/2014 3:37 pm0 comments

bostinaru44Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI) şi raportor pentru regulamentul Fondului de Coeziune 2014-2020, a participat la audierea Comisarului desemnat pentru Politică Regională, Corina Creţu. Audierea a avut loc în această dimineaţă, în faţa Comisiei REGI din Parlamentul European.

„Ca român mă bucur să iau parte la o audiere cu un candidat român pentru portofoliul Politicii Regionale. Dar suntem aici să vorbim despre Uniunea noastră. Aşadar, o parte semnificativă din Fondul de Coeziune de aproximativ 10 miliarde de euro din cele 60 de miliarde disponibile, a fost transferat către noul Mecanism de Conectare a Europei. Aşa cum ştiţi, pentru a ne asigura că alocările naţionale nu sunt distorsionate din cauza faptului că acest mecanism este gestionat de Bruxelles şi nu de către statele membre, s-a decis şi a fost bătălia acestei Comisii, am obţinut păstrarea banilor în alocarea naţională până în anul 2016.
Întrebarea mea este cum vedeţi şi care sunt măsurile pe care statele membre şi Comisia ar trebui să le întreprindă pentru a ne asigura că acele state care vor întâmpina dificultăţi vor reuşi totuşi să obţină beneficiile maxime din Mecanismul de Conectare a Europei şi vor implementa proiecte de calitate?” a fost intervenţia eurodeputatului Victor Boştinaru în Comisia REGI.
Comisarul desemnat pentru Politică Regională, Corina Creţu a salutat în răspunsul său implicarea eurodeputatului Victor Boştinaru în negocierile cu Consiliul şi Comisia privind noile regulamente ale Politicii de Coeziune şi Mecanismul de Conectare a Europei: „Ştiu că aţi avut un rol important în legislatura trecută şi sunt convinsă că vom coopera foarte bine şi în anii următori. Aşa cum spuneaţi, Mecanismul de Conectare a Europei este un instrument extrem de important pentru că are o legătură foarte strânsă cu domeniul de transport, domeniul energiei şi practic vine să completeze acele verigi lipsă în programele operaţionale.
Deci, aşa cum spuneaţi, Fondul de Coeziune va juca un rol specific prin transferul de fonduri către Mecanismul de Conectare a Europei, mai ales în domeniul transporturilor. Şi va fi, sigur dacă voi obţine aprobarea acestei Comisii, datoria mea să colaborez foarte strâns cu DG Transport pentru a ajuta statele membre să depună proiecte foarte importante, de calitate, până la sfârşitul anului 2016 pentru a nu pierde aceşti bani. Şi sigur că le vom încuraja să folosească toate instrumentele. De exemplu sprijinul JASPER, este instrumentul financiar al Băncii Europene de investiţii care asigură asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor importante şi mari şi cred că aceste proiecte de transport, de energie sunt proiecte strategice şi este imperios necesar ca ele să se înscrie într-o abordare strategică şi să fie programe folosite cu multă atenţie. Deci, practic, este datoria noastră să ne asigurăm că, având resurse financiare limitate, acestea merg către proiecte mature, care într-adevăr fac diferenţa în privinţa completării verigilor lipsă din programele naţionale în ceea ce priveşte transportul şi energia.”
„Audierea de astăzi a Comisarului pentru Politică Regională a scos în evidenţă foarte buna pregătire a candidatului României pentru acest portofoliu important. Atât eu, cât şi colegii mei din toate Grupurile politice suntem mulţumiţi de răspunsurile pe care le-am primit la cele peste o sută de întrebări. Salut opiniile Comisarului desemnat cu privire la descentralizare şi transferare a unei bune părţi din deciziile privind finanţările către actorii locali şi statele membre care cunosc îndeaproape şi mai bine ca Bruxelles-ul, particularităţile şi problemele cu care se confruntă. De asemenea, salut prioritatea creşterii capacităţii administrative şi instituţionale în absorbţia fondurilor europene şi suportul pentru creşterea eficienţei energetice, pentru care am militat şi am obţinut sprijin prin noile regulamente. Am convingerea că votul din plen pentru candidatura doamnei Creţu va fi, în mod covârşitor, favorabil” a conchis Victor Boştinaru la finalul audierii. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: corina cretu, comisarul desemnat pentru politică regională, eurodeputatul psd victor boştinaru

Leave a Reply


Current month ye@r day *