Biserica Ortodoxă sărbătorește duminică Rusaliile

06/06/2014 10:20 am0 comments

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor este sărbătorită de Biserica Ortodoxă anul acesta pe 8 iunie. Evenimentul marchează momentul coborârii Sfântului Duh peste Apostolii Domnului, sub forma limbilor de foc şi este săbătorit întotdeauna la 10 zile după Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Sfintele Paşti.

IrineuSărbătoarea Rusaliilor este urmată luni, 9 iunie (numită şi lunea Rusaliilor), de sărbătoarea Sfintei Treimi, când creştinii îl sărbătoresc pe însuşi Dumnezeu în treimea persoanelor Sale: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Două sfinte sărbători, două mari praznice împărăteşti în care salariaţii din unităţile bugetare de stat au liber pentru a le putea cinsti aşa cu se cuvine.
Duminică 8 iunie, în ziua Rusaliilor, credincioşii din Arhiepiscopia Râmnicului vor putea participa la ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul. Evenimentul va avea loc în cadrul Sfintei Liturghii ce va fi săvârşită la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea de un sobor de arhieri, preoţi şi diaconi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: se slujeste in lunea rusaliilor, biserica ortodoxă, rusaliilor, duminica pogorârii duhului sfânt

Leave a Reply


Current month ye@r day *