Atelier de fotografie, la Centrul social pentru copii „Best Life”

29/01/2015 3:36 pm0 comments

Centrul social multifuncțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social al Arhiepiscopiei Craiovei organizează în această perioadă un atelier de fotografie, coordonat de Remus Badea Nicolae, corespondent foto la Agenția Națională de Presă Agerpres.

atelier de fotografie Centrul Best LifeÎn cadrul primei întâlniri care a avut loc joi, 29 ianuarie, fotoreporterul le-a explicat micuților componența unui aparat de fotografie, diferențele dintre o fotografie artistică și o fotografie de presă, modul în care se realizează o fotografie, copiii încercând, la rândul lor, facă o fotografie. De asemenea, fotojurnalistul le-a vorbit despre ce înseamnă meseria de fotograf de presă și a răspuns întrebărilor venite din partea copiilor. La următoarea întâlnire care va avea loc joi, 5 februarie, copilașii vor participa la un concurs de fotografie, organizat de Remus Badea Nicolae, în cadrul căruia câștigătorii vor fi premiați.
Remus Badea Nicolae este corespondent foto la Agenția Națională de Presă Agerpres și a colaborat cu mai multe publicații, printre care Evenimentul Zilei, Adevărul, ProSport, Gazeta Sporturilor. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, obținând o serie de premii, printre care amintim: premiul I la Concursul Național de Fotografie de Presă „Foto Media”, București, secțiunea Artă și Cultură (anul 2000), premiul I la International foto show-room de la Suceava și Bucovina (anul 2001), două medalii de aur la Salonul fotografic de la Câmpina (anul 2005) etc. A expus la mai multe saloane de Artă Fotografică din Spania, San Marino, Zagreb și Ucraina. Începând cu anul 1995, participă anual la “World Press Foto”, Amsterdam, Olanda. Din anul 2000 este membru al Asociației Fotografilor de Presă din România.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: remus badea nicolae

Leave a Reply


Current month ye@r day *