Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Craiova au depus Jurământul de Credinţă

26/06/2015 4:00 pm0 comments

Absolvenţii Facultăţii de Teologie a Universităţii din Craiova, promoţia iunie 2015, au depus astăzi, 26 iunie, Jurământul de Credinţă faţă de Biserica Ortodoxă.

poza 1Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Biserica Madona Dudu, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, înconjurat de un sobor format din preoţii slujitori ai sfântului locaş, părinţi profesori şi diaconi. La festivitate au mai participat, profesori universitari, părinţi, rude şi apropiaţi ai proaspeţilor absolvenţi.

La final, IPS Părinte Mitropolit Irineu i-a binecuvântat pe tinerii teologi şi le-a vorbit despre rolul pe care îl vor avea ca propovăduitori şi învăţători ai credinţei creştin ortodoxe în rândul credincioşilor. „Să aveţi în vedere faptul că în toate acţiunile desfăşurate nu veţi fi feriţi de necazuri şi nevoi. Trebuie însă să luaţi aminte la cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne îndeamnă <<În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea>>. Sunt cuvinte ce vin de la Cel care ne-a dat viaţă şi ne-a chemat să lucrăm în ogorul Său, ne-a chemat să mergem pe drumul greu dar luminos ce duce către Împărăţia cea veşnică. Şi tot Mântuitorul Hristos ne-a asigurat că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: facultatea de teologie

Leave a Reply


Current month ye@r day *