A început Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”. Ion Prioteasa, premiu pentru „Excelență în cultură”

16/09/2014 4:15 pm0 comments

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a primit, marți, premiul pentru „Excelență în cultură”, distincția fiindu-i conferită în cadrul Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, desfășurat în perioada 16-18 septembrie, la Craiova.

3

„Sunt onorat să particip la festivitatea de deschidere a Festivalului de Poezie «Mihai Eminescu», o manifestare tânără, dar puternică și de anvergură, reprezentând unul dintre evenimentele sonore care așază Cetatea Băniei pe harta mondială a culturii.
Primesc acest premiu cu toată plăcerea și în numele unei echipe extraordinare pe care o are Consiliul Județean Dolj; în numele consilierilor județeni care susțin întotdeauna orice inițiativă ce vizează domeniul culturii, dar și în numele aparatului propriu al consiliului județean, precum și al instituțiilor subordonate, oameni care au muncit enorm și s-au străduit exemplar pentru a pune în operă toate aceste proiecte. Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru că v-ați gândit la noi și ne-ați decernat acest premiu, care ne onorează.
8Distinși oaspeți, vă aflați într-o veritabilă citadelă a artelor și științelor, o zonă cu o istorie bogată și cu o tradiție strălucită în educație și cultură, care, de-a lungul timpului, a dat lumii personalități ilustre.
Prezența domniilor voastre aici atestă încă o dată că orașul nostru este, în fapt, o capitală culturală internațională și reprezintă un argument în plus pentru legitimitatea demersului inițiat de Primăria Municipiului Craiova, care vizează obținerea acestui meritat titlu în anul 2021.
Doresc să-i felicit pe toți cei care și-au adus aportul la organizarea acestei ediţii a Festivalului de Poezie «Mihai Eminescu», pentru că au reușit să ofere tuturor iubitorilor de frumos, de vers și cânt, un eveniment important, un reper spiritual și o manifestare de largă simțire”, s-a adresat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, organizatorilor și invitaților prezenți la festivitatea de deschidere a celei de-a doua ediții a festivalului, găzduită de Muzeul de Artă din Craiova. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: ion prioteasa, festivalului mondial de poezie, festivalul mondial de poezie „mihai eminescu”, premiu

Leave a Reply


Current month ye@r day *