A început dezinsecția în Craiova

11/06/2014 4:52 pm0 comments

dezinsectieSC Salubritate Craiova SRL desfășoară în prezent campania de dezinsecție pe raza municipiului Craiova, campanie care a început în data de 02 iunie 2014 cu dezinsecția lacurilor din Parcul Nicolae Romanescu, lacul Tanchiștilor, lacul Valea Fetii, Lacul Făcai și cel din Grădina Botanică, fiind acoperită o suprafață totală de 450.000 mp.

În perioada 03-04 iunie s-a efectuat dezinsecția în parcurile Nicolae Romanescu și Parcul Lunca Jiului (Tineretului) pe o suprafață de 540.000 mp.
Începând cu data de 05 iunie activitatea de dezinsecție, după acțiunea din Grădina Botanică, s-a extins în cartierele Craiovei mai exact în Valea Rosie, zonele verzi de pe străzile Spaniei, Caracal, General Magheru, Împăratul Traian și zonele verzi din cartierul Sărari. A fost acoperită o suprafață de circa 502.000 mp.
În data de 06 iunie s-a acționat în cartierul 1 Mai, la zonele verzi de pe B-dul Știrbei Vodă și Cimitirul Ungureni, acoperindu-se o suprafață totală de 433.000 mp.
Datorită condițiilor meteorologice nefavorabile activitatea de dezinsecție a fost reluată în datele de 09 și 10 iunie în cartierele Craiovița Nouă, Calea Severinului (zonele verzi și peluzele centrală și laterale) și zonele verzi de pe străzile Râului, Brestei, B-dul Olteniei cu peluza laterală și centrală (suprafața totală de 1.933.800 mp).
în funcție de condițiile meteo, în perioada următoare se va acționa și în celelalte cartiere ale Craiovei dupa graficul vizat de DSP Dolj după cum urmează: în noaptea de 11 iunie zonele verzi din cartierul Brazda lui Novac, 12 iunie cartier Calea București, 13 iunie Cartier Lăpuș și Lăpuș Argeș și B-dul Decebal Calea București cu peluzele laterale, 14 iunie B-dul Dacia și cartier Rovine, 15 iunie continuare cartier Rovine cu Piața Gării B-dul Carol și str. Bariera Vâlcii, în data de 16 iunie se va acționa în cartier George Enescu și acțiunea va continua și în data de 17 iunie cu B-dul Nicolae Titulescu, Parc Cornițoiu, Cimitir Nord, Sineasca.
Ca de fiecare dată, SC Salubritate Craiova SRL va folosi în cadrul intervențiilor substanțe cu spectru larg de acțiune, avizate de Ministerul Sănătății. Operațiunea se va desfășura pe o suprafață totală de 700 de hectare, în funcție de condițiile meteorologice existente. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: lacul valea fetii, lacul tanchiștilor, lacul făcai, parcul „nicolae romanescu”, gradina botanica

Leave a Reply


Current month ye@r day *