20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 20 Infanterie “Dolj”

30/04/2015 4:05 pm0 comments

Aniversare Scorpionii Negri (3)

Ani de zile, teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak au însemnat “acasă” pentru militarii olteni, acolo unde ei au luptat pentru menținerea păcii, reușind să-și facă de fiecare dată datoria, a declarat prefectul Judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 20 Infanterie “Dolj”.

Aniversare Scorpionii Negri (1)“Sunt deosebit de onorat să particip la acest moment aniversar prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 20 Infanterie “Dolj”, o unitate de elită a Armatei Române. De-a lungul istoriei sale – scurte, dar bogate în realizări – principala activitate a acestei unităţi condusă de bravi comandanţi, a fost de a forma militari bine instruiţi. Cei care au intrat civili pe poarta batalionului, au devenit mai apoi soldaţi şi gradaţi, pregătiţi oricând pentru misiuni de luptă. Ani de zile, teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak au însemnat “acasă” pentru militarii olteni, acolo unde ei au luptat pentru menținerea păcii, reușind să-și facă de fiecare dată datoria. Aţi reuşit să vă faceţi cunoscuţi în toată lumea prin faptele de arme şi prin misiunile executate la standarde înalte, iar acest lucru v-a adus, fără îndoială, recunoștința Guvernului României, conducerii Armatei Române și a aliaților noștri din NATO. Iar militarilor olteni căzuţi la datorie, Aniversare Scorpionii Negri (4)cei care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului Naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării acestor misiuni, le purtăm veşnică recunoştinţă şi avem un respect deosebit pentru familiile lor. Aveţi în continuare o misiune importantă – aceea de a duce mai departe numele acestei unităţi şi de a dovedi că ostaşii din această zonă a ţării sunt printre cei mai viteji şi bine pregătiţi. În final, vă asigur de întreg întreg sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, vă felicit şi vă doresc multe realizări şi împliniri, atât pe plan profesional cât şi personal. La mulţi ani, dragi Scorpioni Negri!”

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: prefectul judeţului dolj, nicolae sorin răducan

Leave a Reply


Current month ye@r day *