Sorin Răducan: Sunt onorat să mă aflu alături de dumneavoastră într-o zi atât de importantă care înseamnă pentru noi, românii

09/05/2016 5:45 pm0 comments

Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a participat luni, 9 mai 2016, la ceremonia militară dedicată celebrării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei. IMG_6914

Cu acest prilej prefectul judeţului Dolj a vorbit de semnificaţiile zilei de 9 mai şi, totodată, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, a dat citire mesajului Primului Ministru al României, Dacian Cioloş. „Sunt deosebit de onorat să mă aflu alături de dumneavoastră într-o zi atât de importantă care înseamnă pentru noi, românii, independenţă şi libertate, pace, cetăţenie europeană şi democraţie. Avem, aşadar, suficiente motive de a sărbători, şi fiecare este încărcat de semnificaţii simbolice. Primul dintre ele ne priveşte direct şi reprezintă debutul creării României moderne, eliberată de sub presiunea unor influenţe care-i blocau dezvoltarea. Este vorba despre obţinerea independenţei de stat, proclamată de la Tribuna Parlamentului de către  Mihail Kogălniceanu, la 9 mai 1877. A fost atunci, ca şi acum, recunoaşterea eforturilor seculare ale poporului român de a-şi afirma deschis dorinţa de evoluţie şi de suveranitate. Un alt moment aniversat astăzi este Ziua Victoriei, când, sub loviturile concentrice ale forţelor Naţiunilor Unite, Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiţionat. În rândul statelor învingătoare se afla şi ţara noastră, care la 23 August 1944 iese din alianţa cu Germania nazistă şi trece în alianţa cu ţările din Natiunile Unite, cu întreg potenţialul economic, cu armata de peste 600 de mii de oameni.IMG_6919 Iar cel de-al treilea moment aniversat la 9 mai este Ziua Europei. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, am onoarea de a da citire mesajului Primului Ministru al României, domnul Dacian Cioloş: La 9 mai trebuie să ne reamintim, mai mult ca oricând, ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, de valorile şi principiile pe care se bazează, la fel de valabile astăzi, ca în urmă cu aproape 60 de ani. La 9 mai trebuie să ne reamintim, mai mult ca oricând, ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, de valorile şi principiile pe care se bazează, la fel de valabile astăzi, ca în urmă cu aproape 60 de ani. Proiectul european înseamnă pace, coeziune, solidaritate, prosperitate – o realitate pe care de multe ori uităm să o apreciem. Astfel, este important să conştientizăm realizările Uniunii Europene, avantajele şi beneficiile de care se bucură toţi cetăţenii europeni. Începând cu 2008, Uniunea Europeană s-a confruntat cu multiple provocări. Criza economică şi financiară prelungită, cu toate implicaţiile sale, turbulenţele din zona Euro, criza şomajului, presiunile din zona sistemelor sociale, asalturile migratorii şi mai nou ameninţările teroriste au afectat puternic încrederea şi susţinerea acordată Uniunii de către cetăţenii săi. IMG_6955Tentaţia unei soluţii strict naţionale a apărut în diverse locuri din Europa, în acest moment, însă proiectul european a dovedit constant că valoarea şi numărul beneficiilor pe care le poate aduce cetăţenilor sunt net superioare celor pe care statele le pot obţine individual, că provocările pot fi depăşite doar prin soluţii şi demersuri europene comune. Încet, cu mult efort, Uniunea Europeană a ajuns ca, astăzi, să se poată mândri cu cea mai mare piaţă unică din lume, cu calitatea de destinaţie principală a investiţiilor directe străine, cu o monedă unică puternică şi stabilă, cu standarde înalte privind protecţia mediului, protecţia socială şi siguranţa la locul de muncă, cu un nivel crescut de securitate, cu o preocupare constantă şi reală pentru coeziunea economică, socială, teritorială şi solidaritate – pentru a aminti doar câteva dintre atuurile incontestabile ale Uniunii. Toate aceste realizări trebuie, însă, continuate, dezvoltate şi perfecţionate. Drumul Uniunii a fost, de la început, unul care a solicitat la maximum voinţa politică a liderilor europeni. Contextul actual nu face excepţie. Dar este esenţial să privim lucrurile în perspectivă. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie să ne revigorăm angajamentul faţă de Europa şi să credem în destinul nostru comun. Este şansa acestei generaţii de lideri să regândească un proiect politic pro-european actualizat, calibrat pe aşteptările cetăţenilor, care să regenereze resursele de încredere şi să ofere un răspuns adecvat dinamicii actuale fără precedent a provocărilor. Este important să nu uităm că Uniunea Europeană nu înseamnă numai statistici sau legi, ci şi oameni şi politici publice. Proiectul european nu trebuie privit în termeni de costuri şi beneficii, ci ca un proces continuu de dezvoltare şi integrare. Peste trei ani, România va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Va fi o şansă să ne dovedim capacitatea de a oferi o viziune românească proiectului european. Acest obiectiv necesită un nivel ridicat de implicare şi de expertiză la nivelul administraţiei publice şi la nivelul societăţii, fie că vorbim de mediul de afaceri, mediul academic sau societatea civilă. Am deplina încredere că România îşi va menţine acelaşi angajament european puternic şi va contribui, în continuare, la consolidarea construcţiei comune europene pentru a putea profita de acest cadru propice în procesul de modernizare a ţării noastre şi implicit în îmbunătăţirea vieţii fiecărui cetăţean al României – Dacian Cioloş, Prim-Ministru al României”.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: prefectul judeţului dolj, nicolae sorin răducan

Leave a Reply


Current month ye@r day *