10 ani de la dispariția lui Patrel Berceanu

09/05/2016 9:55 pm0 comments

La zece ani de la dispariţia neaşteptată a unuia dintre cei mai valoroşi poeţi și intelectuali ai Craiovei, Patrel Berceanu, a sosit momentul să omagiem, într-un grup de prieteni și de admiratori, viaţa şi opera unui scriitor pentru care poezia, teatrul, publicistica sa constituie un reper al spiritualității din această parte de țară, și nu numai.

afis patrel berceanuMemoria unui scriitor implicat cu fervoare în viața culturală a orașului merită cu prisosință acest omagiu, cu atât mai mult cu cât Patrel Berceanu a cultivat arta dialogului, a prieteniei. Drept dovadă, există numeroși scriitori și artiști care îl păstrează viu în memoria lor. „Subțire-n umeri și schimbător din fire”, Patrel Berceanu azi nu mai e printre noi. Figura sa adolescentină încadrată de părul alb ca neaua, cu şuviţă rebelă pe frunte, stăruie în memoria noastră chiar și dacă poetul nu ar fi lăsat acest autoportret în care se pot regăsi, firesc, toți poeții lumii: „mai cunoscut decât un deputat / dar mai puţin cunoscut decât un medaliat olimpic cu bronz// mai citit decât o bibliotecă/ dar mai puţin decât cred doctoranzii/ clarvăzător după cum se va dovedi cândva/ dar mai puţin crezut decât un politician de duzină”. În adunările scriitoriceşti din Craiova el a fost vocea cea mai lucidă – a opoziţiei la încremenire, anchilozare, cult al personalității. Combătea pe faţă bizantinismul de duzină din anumite zone ale breslei literare, veleitarismul şi duplicitatea devenită normă de viață. La fel de intens, era primul care elogia delicatețea și discreția celor care au înțeles: arta adevărată e pentru oameni, nu pentru muzee și măriri personale.Patrel_tanar

Inițiativele și activitățile sale culturale fac din Patrel Berceanu un scriitor cu implicare civică extraordinară, iar literatura care a rămas în urma sa poate constitui un exemplu excelent inclusiv pentru generațiile tinere. Ar fi împlinit, pe 19 aprilie, 65 de ani…
Teatrul Național Craiova, instituție căreia i-a fost un slujitor fidel, cu indiscutabil talent și expresivitate artistică, îl va omagia, marți, 10 mai, de la ora 17,  la sala Ia te uită! a Teatrului Național Craiova, printr-o reuniune artistică la care își vor aduce aportul scriitori, actori, artiști plastici, muzicieni. Printre cei care vor evoca viața și opera se numără Cornel Bălosu, Ion Munteanu, George Popescu, Viorel Penișoară Stegaru, Marcel Voinea, Jean Băileșteanu, Cornel Mihai Ungureanu, Alexandra Davidescu, Doina Pologea, Cătălin Davidescu, Ioan Lascu, Horia Dulvac, Lari Ștefănescu.
Maestrul Mircea Suchici va susține un moment muzical la violoncel, iar actorii TNC, Angel Rababoc și Constantin Cicort, vor recita din poezia sa. Florin Chirea va proiecta câteva filme, dar și fotografii de arhivă, în care vom regăsi figura singulară, caldă a unui prieten care ne lipsește.

Organizator, Nicolae Coande.

`
poza PatrelPatrel Berceanu s-a născut la 19 aprilie 1951 în Băileşti În 1980 a obţinut licenţa la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (secţia Teatrologie-Filmologie). În perioada studenţiei a frecventat cenaclul „Amfiteatru”, iar mai târziu a fost unul dintre participanţii activi de la cenaclul „Ramuri” condus de scriitorul Marin Sorescu. A debutat publicistic cu poezie în Preludiu (suplimentul literar si artistic al „Scânteii tineretului”, nr. 31/1969). Un an mai târziu a debutat editorial cu volumul de poezie „Sentimentul baricadei” (Ed. Scrisul Românesc, 1976). A colaborat la revistele „România literară”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa studenţească”, „Teatrul”, „Vatra”, „Familia”, „Suplimentul literar-artistic al „Scînteii tineretului”, „Viaţa Românească”, „Tribuna”, etc. În străinătate a publicat în revistele „Belvedere” (Franţa, 1995) şi „Wiener Festwochen” (Austria, 1993). După debut, Patrel Berceanu a publicat volumele de poezie „Poeme în mărime naturală” (Ed. Scrisul Românesc, 1983), „Întâmplarea cea mare” (Ed. Eminescu, 1984), „Lacrimi civile” (Ed. Scrisul Românesc, 1991), „Planetă de poet”, antologie (Ed. MJM, Craiova, 2003), precum şi monografiile teatrale „Titus Andronicus – monografia unui eveniment teatral” (Ed. Aius, 1997) şi „Ubu Rex cu scene din Macbeth” (Ed. Aius, 2000). Împreună cu Doina Pologea, soţia sa, a semnat volumul „Noi povestiri după piesele lui Shakespeare” (Ed. Dionysos, 1992). Este prezent cu poezie în antologiile „Young Poets of a new Romania” (Forest Books. London & Boston, 1991), „Day after Night” (Criterion Publishing, SUA, 1999), Sorescu’s Choice, (Bloodaxe Books, Irlanda, 2002). Este deţinătorul următoarelor premii: Premiul Revistei „Luceafărul” (1974), Premiul Revistei „Amfiteatru” (1976, 1980), Premiul Revistei „Ramuri” (1984), Premiul U.T.C. (1984), Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România (1991, 1992). În 2004 i s-a conferit din partea Preşedinţiei României Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, categoria F – pentru „Promovare a culturii”. A participat la Simpozionul liderilor de teatre din Europa de Sud-Est (Budapesta, 1993), la Reuniunea ataşaţilor de presă din cadrul Convenţiei teatrale europene (CTE, Paris, 1999) şi la Seminarul teatrului universitar şi şcolar (Universitatea din Corsica, Bastia, 1999). În 1994 a beneficiat de un stagiu de cercetare la Centrul dramatic naţional din Caen (Franţa). A fost un admirabil secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1990-2006), în linia edificată de nume ca Liviu Rebreanu, Adrian Maniu, Ion D. Sîrbu, dar și director al Teatrului „Colibri” din Craiova și secretar al Filialei Craiova a USR (1994-1996). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru UNITER şi membru al secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

S-a stins din viață pe 2 mai 2006, în București.
`

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: patrel berceanu

Leave a Reply


Current month ye@r day *